Jucătoarea americană de tenis, Serena Williams, locul 1 WTA, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-4, 6-4, de sportiva franceză Alize Cornet, locul 26 WTA, în semifinalele turneului de categorie Premier de la Dubai, cu premii în valoare de două milioane de euro.
Cornet, care a beneficiat în primul tur de abandonul Simonei Halep, s-a impus în premieră în fața americancei, după un meci care a durat aproape o oră și 25 de minute. Franțuzoaica a împiedicat-o astfel pe Serena să o întâlnească pe sora sa, Venus, pentru prima dată într-o finală după mai mult de patru ani.
Cele două surori au jucat ultima dată în ultimul act al unei competiții în octombrie 2009, în finala Turneului Campioanelor de la Doha, când Serena a câștigat cu 6-2, 7-6 (4). De atunci, ele au mai fost o dată adversare, în 2013, în semifinalele turneului de la Charlestone, când tot Serena s-a impus, scor 6-1, 6-2 .
Tot vineri, Venus Williams, locul 44 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-2, pe daneza Caroline Wozniacki, locul 11 WTA, care trecuse în sferturile de finală de Sorana Cîrstea, locul 27 WTA.
Astfel, Cornet și Venus Williams vor evolua în finala turneului de la Dubai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER